Este un citat dintr-o carte pe care am parcurs-o acum ceva timp, dar expresia mi-a rămas, cumva, întipărită în minte. Poate pentru că nu am înțeles-o în totalitate sau poate pentru că mi s-a părut că transmite mai mult decât lasă să se vadă la prima vedere (la prima citire?).
DEX-ul meu definește a adapta drept a transforma pentru a corespunde anumitor cerințe, a face potrivit pentru întrebuințare în anumite împrejurări, a face să se potrivească; a se acomoda, a se deprinde, a se obișnui.
Același Dicționar Explicativ al Limbii Române definește neadaptarea drept neputința de adaptare.
Deși în societatea de azi se vorbește mult despre adaptare și adaptabil (definit de același DEX ca cel care se poate adapta sau acomoda ușor, acomodabil), despre schimbări și modul cum le percepem, despre cum trebuie să ne adaptăm permanent solicitărilor autorităților, modificărilor de mediu, celor din viața socială etc, am realizat că, de fapt, noi ne schimbăm puțin în raport cu ceea ce ni se cere. Poate pentru că adaptarea este un proces care are o anumită durată și care trece prin mai multe etape.
În primul rând trebuie să acceptăm schimbarea (pe care unii o pot procesa ușor, alții mai greu, iar unii nu o pot înțelege și nu o pot accepta).
Apoi trebuie să începem să ne gândim cum facem schimbarea astfel încât să nu ne distrugă viața sau să nu ne-o dea peste cap (sau să nu ne controlezw viața).
Abia apoi începem să facem schimbarea. Doar că, de multe ori, sunt necesare ajustări, adică sunt multe aspecte ale schimbării pe care nu le cunoșteam atunci când am acceptat să ne schimbăm și ne este greu să continuăm pentru că multe din consecințele schimbării nu ne convin sau nu ne plac. Sau, pe unele dintre ele, pur și simplu, nu vrem să le acceptăm.
Deși oamenii de azi cred că sunt adaptabili și că, fiind supuși atâtor schimbări de când s-au născut, sunt adaptați la viața pe care o duc, de fapt, în realitate, sunt unele lucruri sau unele situații pe care nu le pot accepta și atunci nu se pot schimba. Adică nu se pot adapta. Într-o oarecare măsură este și normal acest lucru: nu suntem niște obiecte adaptate mediului în care trăim și atât. Avem sentimente, avem temeri, avem așteptări, avem frustrări, avem răni vechi și facem răni noi, avem capacitatea să înțelegem ce ni se întâmplă și capacitatea de a alege ce vrem să ni se întâmple. Și, oricum, la cât de repede evoluează societatea (tehnologia?) nu am putea să ne adaptăm la tot ce înseamnă progres și la consecințele evoluției rapide a societății.
Cred că citatul din carte este corect, cred că avem cu toții în viață aspecte cărora nu vrem (sau nu putem?) să ne adaptăm, chiar dacă vrem sau nu vrem să recunoaștem acest lucru. Astfel încât: suntem niște neadaptați, dar nu vrem să înțelegem acest lucru.