Pentru că am tot încercat, în ultimul timp, tot felul de metode de relaxare și, mai ales, de masaje, am ajuns să mă întreb unde se termină plăcerea și unde începe durerea, în astfel de proceduri.
Sunt masaje la care intensitatea mișcărilor persoanei care face masajul realizează diferența între durere și plăcere. Eu am simțit-o, mai ales la masajul decontracturant. Adică am simțit că mușchiul se poate relaxa atât la o apăsare mai ușoară, dar și la o apăsare mai puternică, ce a fost în pragul durerii (sau am simțit chiar o durere pentru o perioadă scurtă și nu foarte puternică). Pe de o parte a fost plăcerea detensionării mușchilor încordați, pe de altă parte durerea (sau un început de durere) cauzată de cât de tare s-a acționat asupra lor. Pentru că, din ce mi-a spus persoana care mi-a făcut masajul, dacă acțiunea asupra spatelui este prea puternică, pe lângă durerea de la momentul terapiei, poți resimți și o febră musculară în zilele de după procedură. De câte ori am făcut un masaj decontracturant nu am simțit febră, acest lucru însemnând că persoanele care mi-au făcut terapia nu au insistat prea mult asupra mușchilor, ci doar cât am suportat durerea. Dar, deși nu mi-au scos toată tensiunea din mușchii spatelui, tot a fost suficient pentru a mă simți ușoară și pentru a simți că am scăpat de o povară pe care o purtam pe spate (în spate?).
Este interesant că, de multe ori în viață, înainte să fie bine este rău. Și cam așa este și cu masajele. Unele sunt relaxante, plăcute, altele (care acționează asupra unei probleme specifice) nu mai sunt atât de plăcute la momentul producerii lor, dar, pe termen lung efectele lor sunt benefice.
Pentru că am încercat și un masaj anticelulitic, voiam să vorbesc puțin și despre el. Adică despre faptul că îți trebuie curaj ca să încerci o astfel de procedură. Eu m-am dus la un astfel de masaj fără să știu exact ce înseamnă și nu a fost o experiență foarte plăcută. Nu pentru că cineva nu și-a dat silința pentru a fi bine, ci din cauza durerii resimțite. Adică masajul a fost destul de puternic și, pentru mine, a însemnat durere. Și ceva semne rămase în urma lui. Doamna care mi-a făcut masajul mi-a spus că dacă mă doare înseamnă că masajul a avut efect. Doar că, având în vedere experiența trăită, mă voi gândi foarte bine, de acum înainte, dacă și în ce condiții voi mai face un astfel de masaj.
