Știm să ne prețuim? Să ne punem pe locul întâi în viața noastră și să nu ne neglijăm?
Ar trebui să încercăm să ne fie bine nouă, în primul rând, pentru a putea face, apoi, bine celor din jur. Nu avem cum să devenim umărul pe care aceștia se sprijină la greu sau persoana cu care împart și bucuriile și grijile, dacă noi nu suntem bine, nu ne simțim bine și nu avem grijă de noi.
Problema este că mulți dintre noi nu se consideră o prioritate în viața lor. Adică ei îi văd importanți pe cei dragi lor și pe cei care știu să atragă atenția sau să se dea importanți (deși nu întotdeauna chiar sunt importanți).
Sunt sigură că mulți dintre noi sacrifică multe lucruri pentru cei dragi și, în principal, renunță la lucruri legate de ei înșiși (adică timpul pe care ar fi trebuit să îl petreacă relaxându-se sau făcând ceva ce le place sau ce își doreau să facă).
Oare de ce nu înțeleg oamenii de azi că ei sunt personajele principale în viața lor, ei sunt cei care pot lua deciziile importante (și pe cele mai puțin importante) și pot hotărî până unde merg cu ceea ce fac pentru ceilalți?
De ce nu înțeleg că viața trebuie trăită direct, nu prin intermediul altor persoane? Cum poți să spui că trăiești dacă nu poți vorbi despre experiențe personale, ci despre experiențele altora?
Ne lăsăm luați de viteza vieții cotidiene și nu realizăm cum trece timpul (cred că toți am avut o reacție de genul: deja este Paștele anul acesta? Parcă ieri era Revelionul și chiar nu știu când a trecut/zburat timpul!) și viața trece pe lângă noi pentru că nu avem curaj să trăim așa cum ne dorim.
Când mă uit la generațiile anterioare (părinții și bunicii noștri) și văd cum s-au chinuit să trăiască în condiții vitrege, parcă îmi vine să strig că este timpul ca oamenii să se trezească și să învețe să trăiască așa cum vor.
Dar, se pare că nu știm să învățăm de la cei mai în vârstă decât noi.
Nu prea știm să ne stabilim prioritățile (am scris despre priorități în luna august 2021 https://vanitate.ro/2021/08/09/despre-prioritati/) astfel încât noi să fim pe primul loc, nu partea materială a vieții, locul de muncă, copiii, părinții etc.
Uităm să avem grijă de noi, uităm să facem ce ne place sau ce ne dorim să facem și ajungem să strângem frustrări, tristețe, nervozitate, supărări în loc să încercăm să ne bucurăm de ceea ce avem (atât cât este: puțin sau mult), de oamenii pe care îi avem lângă noi și de fiecare zi a vieții noastre.