Cred că acesta este un articol din categoria 40 plus, pentru că nu aveam astfel de trăiri (nu mă luptam cu mine însămi) când eram tânără. Adică atunci când voiam ceva, luam acel lucru sau făceam tot ce puteam să ajung la acel lucru, fără să mă gândesc la consecințe sau la faptul că, mai devreme sau mai târziu, voi plăti un preț pentru că am obținut ceea ce îmi doream (sau ceea ce îmi plăcea).
Acum, la vârsta maturității, constat că nu mai este atât de simplu ca atunci. Pentru că realizez că toate acțiunile mele (și tot ceea ce fac) au consecințe (asupra mea și asupra celor dragi) și mai realizez că tot ceea ce am obținut are un preț pe care abia târziu realizez că l-am plătit. Sau realizez că ceea ce mi-am dorit nu merita prețul pe care l-am plătit.
Este greu când te lupți cu tine însuți/însăți, pentru că orice s-ar întâmpla, ai și de pierdut și de câștigat, în egală măsură.
Partea rațională din tine (cea matură, cea experimentată) va aduce argumente în favoarea a ceea ce trebuie să se întâmple sau a ceea ce este corect să se întâmple. Te va atenționa asupra lucrurilor și persoanelor pe care le-ai putea pierde dacă alegi să mergi mai departe și te va întreba dacă merită să trăiești intens 5 minute și să plătești o viață întreagă. Partea ta matură va vrea să se asigure că ești pregătit să plătești pentru ceea ce îți dorești, pentru că experiența de viață de până acum te-a învățat că tot ce faci și tot ce spui are consecințe.
Partea ta emoțională (cea care vrea să simtă că trăiește, cea care simte pasiune, cea care vrea senzații puternice) va veni cu partea senzorială. Va susține că ai doar o viață și merită să o trăiești din plin, indiferent de ceea ce ai de pierdut. Te va face să crezi că te mai poți simți tânăr (și fără responsabilități) și te va convinge să te gândești în primul rând la tine (la ceea ce simți, la ceea ce îți dorești), fără să te mai gândești și cum îi va afecta pe ceilalți ceea ce faci.
Este complicată confruntarea între maturitate și senzorialitate, între experiența de viață și impulsivitate, între ceea ce este corect să facem și ceea ce ne dorim să facem. Și, uneori, această luptă interioară ne transformă în alți oameni: ne face confuzi, irascibili, neînțeleși, ne cauzează frustrare și supărare.
Dintr-o astfel de luptă interioară ieșim sigur șifonați, pentru că, deși vom câștiga experiență de viață, în realitate, pe moment, oricum vom suferi, orice decizie am lua (oricare din părțile noastre interioare ar câștiga). Rămâne să ne și împăcăm sufletește cu decizia luată și să o acceptăm în totalitatea ei.
Dar toate aceste etape durează (indiferent dacă ne place sau nu). Iar noi nu prea avem răbdare să trecem prin ele.