Despre ură

Toți am încercat sentimentul de ură, la un moment dat, în viața noastră, pentru că toți am suferit cumva și ne-am canalizat energia negativă spre ura împotriva cuiva pe care  îl credeam vinovat, într-o formă sau alta, de suferința noastră.

În ziua de azi oamenii urăsc foarte repede și duc ura spre obsesie destul de ușor. Pe mine mă deranjează că folosesc foarte ușor cuvântul ură, neînțelegând de fapt înțelesul acestuia.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române pe care îl am eu definește ura drept: sentiment puternic, nestăpânit de dușmănie față de cineva sau de ceva. Cu sate cuvinte, ura înseamnă mai mult decât faptul că nu ne place cineva sau ceva, că ne deranjează prezența cuiva sau că nu suntem de accord cu ce spune sau ce face altă persoană.  

Pentru că se simt trădați, înșelați, pentru că sunt supărați sau frustrați, oamenii de azi folosesc foarte repede și foarte des cuvântul ură, nefiind conștienți de impactul acestuia asupra celorlalți (asupra celor cărora îl adresează, dar și asupra celor care sunt de față când folosesc acest termen).

Este firesc să reacționăm puternic și în sens negative atunci când suferim, atunci când ne simțim nedreptățiți, atunci când ni se pare că oamenii (dacă nu cumva întreaga lume) ne sunt împotrivă (sau aceasta este impresia noastră), dar, parcă ar trebui să fim mai atenți la limbaj și la comportament, mai ales când nu cunoaștem toate elementele situației respective.

Mi s-a întâmplat să văd oameni care acum spuneau că urăsc anumite persoane, pentru ca, după perioade foarte scurte de timp să îi văd împreună cu persoanele pe care spuneau că le urăsc, părând a se împăca destul de bine. Iar eu eram uimită văzând aceste comportamente mai puțin normale și rămâneam întrebându-mă care este de fapt adevărul și dacă respectivii oameni chiar urau acele persoane sau doar s-au descărcat de o energie negativă pe care o resimțeau atunci când spuneau că simt ură.

Apoi am văzut oameni care au devenit obsedați de sentimentele negative pe care le simt și care au lăsat ura să le conducă viața, ei nemaiștiind să trăiască altfel, nemaiștiind cum să scape de ură și de toate lucrurile negative care o însoțesc.

Mă uimește ușurința cu care, în societatea de azi, escaladează conflictele și ajung să se urască oameni care nici măcar nu se cunosc. Sau ajung să se urască oameni doar pentru că preiau de la cei din jurul lor sentimentele negative pe care le au față de alții, fără ca ei să fi suferit în vreun fel din cauza acelor persoane.

Poate că ar trebui să învățăm să nu mai folosim termenul de ură atât de ușor și să încercăm să alungăm din viețile noastre sentimentele negative și efectele lor asupra noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *