Într-o lume în care suntem mereu contratimp, într-o lume în care suntem mereu în mișcare, într-o lume în care nu mai avem (nu mai găsim) timp pentru noi, mai știm să ne bucurăm de viață? Mai știm să râdem? Mai găsim în noi putere să râdem, în adevăratul sens al cuvântului?
Într-o lume în care toată lumea este serioasă și concentrată, o lume în care suntem copleșiți de mesaje sociale și de responsabilitățile pe care (credem că) le avem, mai știm să râdem, așa cum o făceam în tinerețe, când găseam mereu motive ca să ne simțim bine?
Când suntem copleșiți de griji, de supărări, de tristeți și de dureri, mai știm să vedem dincolo de toate aceste lucruri?
Zilele trecute m-am văzut cu câteva persoane dragi și una din ele remarca faptul că altcineva este trist și că nu mai râde ca înainte (ca în perioada de dinainte). Este adevărat că s-au întâmplat tot felul de lucruri triste în viața persoanei care nu mai râdea ca înainte și că a avut parte de durere și de tot felul de lucruri care au afectat-o foarte tare, dar, m-am trezit întrebându-mă, dacă este normal să nu mai simtă nevoia să râdă ca înainte.
Lucrurile mai puțin plăcute care ni se întâmplă ne influențează mai devreme sau mai târziu, indiferent dacă ne dăm seama sau nu și indiferent dacă recunoaștem sau nu acest lucru. Dar cred că, după ce trece șocul momentului trist din viața noastră, după ce procesăm ce s-a întâmplat, după ce ne adaptăm noii noastre vieți, poate că ar trebui să lucrăm și la bucuria de a trăi și ar trebui să reînvățăm să zâmbim și să râdem.
Avem nevoie de râs în viața noastră. Avem nevoie să ne distanțăm uneori de probleme și griji ca să fim pregătiți să le facem față. Avem nevoie să simțim că viața noastră nu este doar tristețe, neîmplinire, durere. Avem nevoie să știm că în viața moastră mai este loc și pentru bucurie, momente frumoase, oameni deosebiți și lucruri plăcute.
Iar râsul cred că ne ajută să scăpăm de supărare și de griji, să ne relaxăm, să ne distanțăm pentru perioade scurte de probleme și, astfel, poate să găsim metode de abordare a lucrurilor mai puțin plăcute din viața noastră.
Chiar dacă uităm uneori să râdem, ar trebui să încercăm, din când în când să ne amintim cum ne simțeam când râdeam din tot sufletul și cât de bine ne simțeam după momentele în care reușeam să uităm de toate și să ne bucurăm de momentul prezent.