Oamenii din ziua de azi sunt triști, concentrați, supărați, în criză de timp sau de bani și nefericiți. Rar întâlnești oameni care să îți zâmbească sau care să fie mulțumiți (fericiți) cu viața pe care o au, deși viața lor este mai bună decât a părinților și bunicilor lor.
Și am început să mă întreb: ce se întâmplă cu oamenii de azi care se concentrează pe aspectele negative ale vieții? De ce, oare, oamenii de azi nu văd și lucrurile bune pe care le au în viață? De ce nu le sunt de ajuns lucrurile frumoase din viața lor?
Nu cred că oamenii sunt triști prin natura lor. Poate doar unii dintre ei. Dar ceilalți ar trebui să se bucure de viața pe care o duc și să facă lucruri care le plac, care îi ajută să se cunoască mai bine și să îi cunoască mai bine pe cei din jurul lor. În loc de bucurie, oamenii de azi sunt frustrați, agresivi, nervoși, puși pe ceartă tot timpul și ușor de condus de alții.
Dacă ai opri oamenii de azi și i-ai întreba unde se grăbesc, nu ți-ar da o explicație, pentru că nici ei nu știu unde se grăbesc, dar se grăbesc.
Dacă i-ai întreba ce părere au despre viața altora, s-ar grăbi să îți răspundă, judecând pe alții în legătură cu modul în care își trăiesc viața.
Dar dacă le-ai cere să îți vorbească despre ei și despre ce cred ei în legătură cu viața lor, ori ți-ar repeta ce au auzit la alții, ori ți-ar spune ce cred ei că vrei să auzi, dar nu ar fi în stare să îți spună propria lor părere. Probabil pentru că nu au o părere proprie (trăim vremurile în care este mai ușor să copiem ce spun și ce fac alții, în loc să avem propriile păreri în legătură cu oamenii sau lucrurile din jurul nostru).
Când avem oameni și lucruri frumoase în viața noastră, de ce ne concentrăm pe ce nu avem? De ce pierdem timpul cu ceea ce au alții și cu modul în care putem obține ce au alții?
Este adevărat că trăim într-o comunitate (oamenii nu pot trăi singuri, au nevoie de ceilalți) și că într-o comunitate există ierarhii, reguli, clase sociale, dar de ce ne concentrăm pe ce nu avem, în loc să ne bucurăm de ceea ce avem?
Între o viață tristă, frustrată, plină de invidie și o viață plăcută, deschisă, plină de provocări, oare ce ar alege oamenii de azi? Privind în jur, văd că oamenii au ales să trăiască o viață confortabilă (plină de lucruri care le dau senzația că sunt în clasa social pe care și-o doresc), pentru care plătesc un preț în fiecare zi, prețul fiind liniștea lor sufletească și prezența lor în cadrul familiilor.
