Ni se cere mereu, în societatea de azi, să fim obiectivi, să analizăm obiectiv evenimente, situații sau oameni și să luăm decizii find obiectivi.
Așa că am căutat în DEX-ul meu definiția cuvântului obiectiv și am găsit-o:
- Care există în afara conștiinței omenești și independent de aceasta.
- Care are însușirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial, obiectivist.
Am impresia că obiectivitatea care ni se cere azi e dusă la extrem și, uneori, parcă ar trebui să vorbim despre noi sau despre alții sau să ne referim la noi sau la alții ca și cum am fi sau ar fi niște roboți. Ceea ce este imposibil!
Este clar pentru toată lumea că societatea de azi se îndreaptă spre tehnologizare totală (am scris, la 16 mai 2022, despre un film care m-a îngrijorat pentru că vorbea despre relații personale – deși momentan nu este posibil, dar dacă veți vedea filmul veți înțelege la ce mă refer – între oameni și roboți https://vanitate.ro/2022/05/16/despre-un-film-care-priveste-spre-viitor-in-ceea-ce-priveste-relatiile-interpersonale-sau-despre-cum-va-fi-viitorul/). Cred că am mai amintit despre faptul că o țară nordică voia, spre finalul pandemiei, să introducă sub piele cetățenilor un cip care să aibă informații despre vaccinarea anticovid și la ce servicii au acces respectivele persoane.
Dar oare este atât de ușor să fim transformați în niște roboți, care pot fi monitorizați permanent și care răspund doar la comenzi? Aș vrea să fiu revoltată și să spun că așa ceva nu este posibil, dar văd că ne îndreptăm spre o astfel de societate. Momentan, toți acceptăm (tacit) să fim monitorizați prin GPS-ul telefonul mobil, cel pe care îl avem cu noi peste tot și de care am devenit dependenți.
Reîntorcându-mă la titlul articolului, mă îngrijorează nevoia de obiectivitate a societății moderne. De parcă sentimentele sunt ceva greșit, urât, neplăcut. De parcă nu am fi oameni care au nevoie să fie iubiți, alintați, îndrăgostiți, bucuroși, fericiți, dar și triști, neînțeleși, supărați, furioși etc.
A trăi nu înseamnă a fi obiectiv. A trata în mod obiectiv o situație sau o persoană este ceva, dar nu poți să trăiești fiind permanent obiectiv. Pentru că a trăi înseamnă să ai sentimente față de cei din jur, să ai speranțe, să ai vise, să ai dorințe, să ai succes, să treci peste eșec, peste durere, peste suferință…
A fi obiectiv nu este ceva ce definește oamenii, pentru că oamenii sunt calzi, sunt vii, sunt ființe care sunt subiective, care sunt suma experiențelor trăite și modului cum au reușit să facă față lucrurilor bune și mai puțin bune din viața lor.
Cred că a fi obiectiv poate defini un om într-o anumită situație (sau într-un anumit gen de situații), dar nu îl poate defini pe el ca om.