Despre primăvara din primele zile ale anului 2023

Acum un an (la 6 ianuarie 2022) scriam un articol (https://vanitate.ro/2022/01/06/despre-primavara-din-primele-zile-ale-anului-2022/) cu același titlu referindu-mă la începutul anului 2022, dar observ că anul 2023 este mai cald decât 2022. Cum altfel aș putea înțelege temperaturile de 16 – 18 grade pe care le-am resimțit în perioada 31 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023? Temperaturile acestea mă fac să nu mai înțeleg nimic. Eu știam că Anul Nou este în plină iarnă, dar anul acesta (2023) temperaturile mi-au demonstrat că suntem la final de aprilie (parcă a venit Paștele, nu Anul Nou!).

A fost prea cald zilele acestea. Din cauza temperaturilor ridicate parcă întreaga natură crede că a venit primăvara și vrea să iasă la surafață. Nu îmi vine să cred că spun acest lucru, dar am ajuns să mă întreb: Unde sunt iernile de altă dată?

Am înțeles că zăpada este deja ceva extrem de rar de Crăciun în ultimii ani, dar nici măcar temperaturi normale de iarnă nu mai avem la sfârșit sau început de an? Eu, cea care nu mă simt bine când se răcește afară, am ajuns să îmi doresc să existe și temperaturi negative în termometre? Parcă s-a întors lumea cu susul în jos!

Îmi amintesc Revelioane din urmă cu ceva ani când înotam prin zăpadă și încercam să nu alunecăm pe gheață când ne deplasam spre localurile sau locurile unde sărbătoream venirea noului an. Par atât de îndepărtate acele vremuri… De parcă s-au întâmplat în altă viață. Sau în viețile altora…

După ce am avut parte de o toamnă lungă și caldă, parcă iarna nu are curaj să ajungă și la noi (am văzut, la televizor, că în Statele Unite ale Americii au fost furtuni puternice de viscol și ninsoare), de parcă s-a schimbat clima. Sau poziția geografică a României?

Știu, este prea devreme să spun că iarna a trecut (de fapt a trecut doar luna decembrie – prima lună calendaristică de iarnă) și, din experiența anilor anteriori, undeva la mijlocul sau sfârșitul lunii ianuarie și în luna februarie ajunge viscolul și frigul la noi, dar parcă tot mi se par sărbătorile de iarnă sărace fără zăpadă și fără frig. Am mai scris despre vremea de Crăciun în articolul din 26 decembrie 2022 (https://vanitate.ro/2022/12/26/despre-vremea-de-craciun/) și îmi mențin părerea din acel articol.

Parcă sunt un copil dezamăgit că nu se poate bucura de zăpadă, dar, poate că zăpezile de altă dată îmi amintesc de momente frumoase trăite alături de oameni dragi, de momente frumoase pe care aș vrea să le mai trăiesc și acum, la vârsta maturității, cu mintea de acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *