Zilele trecute am văzut că pe un post de televiziune era difuzat filmul Pisica pe acoperișul fierbinte și am privit fragmente din el (din cauza pauzelor publicitare), așa că, aseară, m-am hotărât să revăd filmul în totalitate.
Îmi aminteam destul de multe despre acțiunea acestui film, știam că mi-a plăcut și am vrut să îl privesc liniștită (fără pauze publicitare), să văd cum îl percep acum.
Și mi-a plăcut la fel de mult ca dățile trecute. Cel mai mult m-a uimit actualitatea acestui film.
Ar trebui să precizez că filmul este o adaptare cinematografică a piesei cu același nume a dramaturgului Tennessee Williams. Recunosc că nu am văzut niciodată piesa pe scena vreunui teatru, dar filmul realizat în 1958 mi se pare bine făcut, cu actori potriviți rolurilor pe care le-au interpretat și cu mesajul transmis în mod corespunzător.
Sunt uimită de faptul că acest dramaturg a scris în 1955 (așa scrie pe Wikipedia) o piesă care surprinde foarte bine sincopele de comunicare (chiar lipsa de comunicare) dintre membrii unei familii (largi) și cum îi influențează acest lucru pe termen scurt și pe termen lung, iar Richard Brooks (regizorul filmului din 1958 conform aceleiași pagini Wikipedia) a reușit să transmită, într-un film de 108 minute, drama unei familii care în condiții limită reușește să se adune și să spună lucruri pe care, în condiții normale, nu le-ar recunoaște.
De ce este de actualitate filmul? (Cred că pot spune aceleași lucruri și despre piesa de teatru care a stat la baza filmului). Pentru că societatea modernă suferă de lipsă de comunicare sau de sincope în comunicare. Și nu mă refer la comunicarea dintre autorități și cetățeni sau de cea de la locul de muncă. Aici este vorba de membrii unei familii care nu au vorbit despre ceea ce simt sau despre lucruri care îi deranjează, perioade lungi de timp, iar aceste lucruri neîmpărtășite (nespuse) le-au afectat relațiile: i-au îndepărtat unii de alții, i-au făcut să vadă (să caute?) vinovați în membrii familiei sau să se simtă vinovați pentru lucruri pe care nu le-au făcut.
Acestea sunt lucrurile de care suferă familia din societatea modernă: copiii nu știu ce gândesc părinții pentru că aceștia nu vorbesc despre ei sau despre ce își doresc de la viață; părinții au așteptări de la copii și sunt foarte supărați dacă aceștia aleg alte drumuri decât cele pregătite sau gândite de părinți pentru ei.
Dacă membrii familiilor moderne ar reuși să găsească un canal comun de comunicare sau orice altă metodă prin care să reușească să vorbească unii cu alții despre ceea ce simt, poate că nu am mai vedea atât de mulți oameni triști și atât de multe drame și tragedii.