Discutând, zilele trecute, cu o persoană aflată într-o situație sentimentală mai puțin plăcută, încercam să îi spun că ceea ce spune nu se potrivește cu ceea ce face. Adică persoana era pregătită psihologic să facă niște pași (pe care îi planificase și intenționa să îi urmeze), dar, emoțional, nu era pregătită să iasă din situația în care se afla. Iar motivul acestei diferențe între ceea ce voia să facă și ceea ce făcea (putea să facă) era faptul că o altă persoană încerca (și reușea) să o facă să se simtă vinovată pentru intențiile pe care le avea.
Și, astfel, mi-am amintit cât de important este, în societatea de azi, sentimentul de vinovăție. Cât de folosit este atât în relațiile interpersonale, cât și în relația
autoritate – indivizi.
Și cât de ușor de manipulat suntem atunci când cineva ne face să ne simțim vinovați pentru ceva. Nu toți reacționăm la fel la acest stimul, dar, marea majoritate a oamenilor ajung să se simtă vinovați de lucruri pe care nu le-au făcut, dar li s-a spus/lăsat să se înțeleagă că ar fi vinovați.
Din punctul meu de vedere, sunt două categorii de vinovății: vinovății pentru aspecte practice ale vieții noastre (legate de muncă, legate de asigurarea nivelului de trai etc) și cele legate de partea emoțională a vieții (relația cu oamenii dragi, împlinirile și neîmplinirile personale, lucruri care ne plac și ne relaxează și cât de des ne folosim de ele sau avem acces la ele etc).
Unii se simt vinovați că nu reușesc să asigure familiei toate lucrurile pe care aceasta și le dorește, deși au un salariu bun și pot avea (sau chiar au, dar nu văd acest lucru) o viață frumoasă alături de cei dragi. Dar faptul că au senzația că nu pot asigura tot ce își dorește familia îi face să fie nesiguri, să muncească mai mult și să neglijeze chiar familia pentru care declară că muncesc atât de mult.
Alții se simt vinovați pentru că nu se ridică la nivelul dorințelor (exigențelor) celor dragi – așa cred ei – și nu știu cum să compenseze acest lucru. De cele mai multe ori, se refugiază în ceva ce le este la îndemână (alcool sau orice altă substanță ori lucru care îi face să se simtă bine pe moment și să uite de dezamăgirea din viața lor) și pierd din vedere faptul că îndepărtarea de cei dragi nu poate avea efecte pozitive (decât în foarte puține cazuri).
Toți am făcut (indiferent dacă recunoaștem sau nu), la un moment dat, lucruri care nu ne conveneau sau nu ne plăceau, doar pentru că cineva ne făcuse să ne simțim vinovați de ceva.
Poate că ar trebui să nu ne mai simțim vinovați pentru atât de multe lucruri pe care le facem sau le spunem și să încercăm să ne trăim viața așa cum vrem, așa cum stabilim noi, nu cum ne spun alții.