Într-o lume în care contează doar imaginea, ambalajul, ceea ce se vede, mai este loc pentru sinceritate? Mai știm să ne exprimăm opinia sincer, nu critic, nu cu reproșuri, nu răutăcios, nu jignind, ci pur și simplu să reușim să exprimăm ceea ce gândim cu adevărat despre oameni, despre situații, despre lucruri?
Când cei mici sunt învățați de la vârste fragede că doar aparențele contează, că doar forma este importantă, nu și conținutul (sau fondul, dacă vreți), mai știu oare, când cresc, să deosebească ce este real de ceea ce este imaginar, ceea ce contează de ceea ce nu este important? Vor ști să spună ce gândesc și ce cred despre lume, despre ceilalți, despre lucruri fără să se lase influențați doar de ceea ce li se prezintă? Vor ști să privească dincolo de aparențe, dincolo de ceea ce lasă ceilalți să se vadă?
Mă sperie gândul că, la un moment dat, oamenii nu vor mai putea fi sinceri pentru că nu vor mai ști să fie ei înșiși, pentru că îi vor lăsa pe alții să decidă pentru ei și, de dragul conforului și al bunăstării, vor accepta să fie folosiți în tot felul de scopuri.
Sper să mă înșel și să nu ajungem vreodată astfel (sau să nu trăiesc suficient cât să văd că se întâmplă astfel de lucruri).
Trăim vremuri în care multă lume este foarte vulnerabilă și se consideră atacată de expresii uzuale sau de orice nuanță a unor cuvinte pe care le interpretează în sens negativ și sunt căutate, cu orice preț, scandalurile sau motivele pentru provocarea de discuții sau conflicte ce ar putea fi aplanate (lămurite?) cu o comunicare mai bună. În ziua de azi orice poziție care deranjează pe altcineva te transformă într-o țintă, pentru că orice spui (mai ales pe rețelele de socializare) devine o declarație de război și, la fel ca în orice luptă, fiecare parte își găsește aliați și uite așa încep războaiele online… Dar am ajuns la un alt subiect (parcă prea repede).
Ca să răspund întrebării din titlul articolului: cred că este greu pentru oamenii de azi să fie sinceri, pentru că sinceritatea poate fi interpretată greșit de ceilalți și, fiecare dintre noi are interese, are parteneri de afaceri și parteneri de viață, are prieteni și cunoștințe alături de care vrea să petreacă timpul liber și atunci, pentru a avea parte de toate aceste lucruri în continuare, nu prea mai poate fi sincer. Și nu este o obligație sau o povară, ci este o alegere. Pentru fiecare dintre noi. Problema este că, dacă primele dăți ne putem împăca cu ideea că din când în când mai putem lăsa sinceritatea deoparte, apoi, însă, ne obișnuim să trăim astfel (să nu fim sinceri) și ajungem să nu mai știm ce este sinceritatea.