Azi am primit un semn de viață de la cineva drag despre care nu mai știam mare lucru. Simt că ne-am îndepărtat în ultimul timp, dar nu am o explicație pentru acest lucru. Cred că și eu și persoana respectivă am greșit, la un moment dat, și, pentru că nu ne-am mai văzut de ceva timp, nici eu, dar nici ea nu am făcut nimic pentru a trece peste greșelile noastre și pentru a repara relația (sau pentru a nu ne îndepărta una de cealaltă).
Este dureros atunci când relații vechi și care păreau durabile se destramă sau ne demonstrează cât de fragile sunt. În fond, suntem oameni, suntem vulnerabili, avem lucruri care ne rănesc sau ne deranjează și, de cele mai multe ori, ne fac să suferim oamenii dragi, oamenii apropiați, cei care ne cunosc bine sau foarte bine și de la care avem cele mai multe așteptări.
Cred că și ei sunt de vină pentru că ne lasă impresia că vor fi permanent alături de noi, dar ne părăsesc când avem cea mai are nevoie de ei, dar este și vina noastră că ajungem să ne bazăm mai mult pe ei decât pe noi sau ajungem să credem că îi cunoaștem mai bine decât se cunosc ei. Și nu este deloc așa.
Mereu mă uimește ușurința cu care își face loc înapoi în viața mea o persoană dragă care a ales, la un moment dat, să se îndepărteze sau să rămână la distanță (din diferite motive). Atunci când revin în viața mea astfel de persoane, am senzația că nici nu au fost departe de mine, că nici nu au lipsit din viața mea, ca și cum locul lor este, a fost și va fi mereu în viața mea. Uneori îmi este greu să recunosc acest lucru, dar nu pot nega modul cum mă fac să mă simt sau cum simt aceste persoane în viața mea.
Dincolo de ceea ce cred, avem nevoie în jurul nostru de oameni pe care să îi iubim așa cum sunt și de oameni care să ne iubească cu toate calitățile și defectele noastre (și știm și noi, deși nu vrem să recunoaștem, că, uneori, suntem greu de iubit). Așa cum noi avem defectele noastre, cei la care ținem le au pe ale lor și trebuie să înțelegem că, atunci când îi primim în viața noastră, trebuie să îi iubim cu totul (și cu bune și cu rele) și să acceptăm ca, la un moment dat, să ne rănească sau să se îndepărteze (fără motive clare) de noi.
Dar ne bucurăm atunci când se întorc în locul din viața noastră care le aparține.