Este ca în cazul paharului plin sau gol în funcție de cum este persoana, optimistă sau pesimistă sau este puțin altfel?
Când nu ni se spune totul, vorbim despre jumătăți de adevăr, dar acest lucru înseamnă că restul este minciună? Sau ce este?
Când ni se ascund lucruri pentru că, dacă le-am afla, am suferi, iar cei dragi încearcă să ne protejeze spunându-ne doar ceea ce ei consideră esențial de știut, dar le triază pe cele care ne rănesc, este vorba de jumătate de adevăr? Sau este altceva?
Sau cei dragi au obligația de a ne spune adevărul, indiferent de efectul pe care acesta îl va avea asupra noastră și indiferent cât ne va afecta starea de sănătate? Pentru că noi considerăm că doar singuri putem aprecia cum facem față unui adevăr crud?
Revenind la lucrurile spuse pe jumătate, cât este adevăr și cât este minciună? Putem stabili procente de genul jumătate/jumătate sau diferă de la caz la caz? Sau diferă de la persoană la persoană?
Sunt persoane care acceptă mai ușor faptul că li s-a spus jumătate de adevăr (sau o parte de adevăr, dacă vreți – ca să nu mai vorbim de cantități sau procente), cei care au încredere în persoanele dragi și care au trecut prin destule în viață ajungând destul de înțelepți încât să înțeleagă că uneori este mai bine să știe mai puțin.
Dar sunt și persoane care nu acceptă în niciun fel minciuna și pentru care o astfel de situație îi face să nu mai aibă încredere în cei dragi și îi face să se îndepărteze de aceștia.
Apoi mai sunt cei care au putere să analizeze fiecare situație în parte și să decidă dacă cei dragi au acționat corect sau nu, punând în balanță avantajele și dezavantajele, necesitatea de a ști cu efectele (negative ale) faptului că știu acel lucru.
Sunt și cei care încearcă (și reușesc) să se pună în pielea persoanelor dragi și să stabilească dacă, nu cumva și ei, în situații similare ar fi reacționat exact la fel.
Dar, pentru aceste ultime două categorii, este necesară o discuție care să clarifice motivele pentru care li s-a spus doar o parte de adevăr. Adică este nevoie de comunicare pentru clarificarea situației. Pentru că o decizie de genul acesta (de a spune o parte de adevăr) nu este ușor de luat atunci când este vorba de cineva drag și nu este ușor de pus în practică. Este greu să te uiți în ochii oamenilor dragi și să știi lucruri pe care ei ar trebui să le cunoască și, totuși, să găsești putere să nu le spui pentru că astfel i-ai răni.
Până la urmă am vorbit doar despre o situație distinctă (ascunderea adevărului când acesta ar răni persoana apropiată nouă care l-ar afla), dar mai rămân multe alte situații în care chiar ar trebui să ne lămurim: ceva spus pe jumătate este jumătate adevăr sau jumătate minciună?