Obsevând că într-una din zilele trecute m-am chinuit (de fapt termenul corect este: mi-a fost greu să îmi găsesc cuvintele potrivite) să scriu ceva pentru blog, am constatat că uneori este greu să transmit mesajul pe care vreau să-l promovez pentru că nu reușesc să identific acele cuvinte care au capacitatea să modeleze fraza așa cum vreau și să comunice ce doresc.
Uneori îmi este ușor să scriu ceva, sunt zile în care scriu și două articole, dacă sunt inspirată și dacă găsesc timp. Iar în astfel de zile găsesc inspirație în orice (și oricine) se află în jurul meu.
Alteori nu reușesc să transmit mesajul pe care mi-l propun fie pentru că am prea multe idei care mi se amestecă în cap și nu reușesc să materializez (să scriu) ce am de spus, fie pentru că termenii pe care îi folosesc nu se ridică la nivelul subiectului articolului sau mesajului acestuia.
Astfel, am văzut că uneori cuvintele îmi sunt prietene (atunci când mă ajută să mă fac înțeleasă, când transmit exact ceea ce vreau să spun), dar pot fi bariere (sau obstacole) în comunicare (atunci când, oricâte cuvinte aș folosi, nu reușesc să spun ceea ce gândesc).
Pentru că sunt obișnuită să reușesc să mă fac înțeleasă, zilele în care cuvintele sunt obstacole în comunicare nu sunt zile bune pentru mine. Și în astfel de situații realizez cât de importantă este comunicarea în toate domeniile vieții noastre (personal, profesional, social etc) și cât de afectate pot fi acele persoane care nu știu (nu pot?) să se exprime prin cuvinte.
Toți avem senzația că știm să folosim cuvintele și știm să comunicăm, dar uităm că, în comunicare, trebuie să ținem cont și de celălalt (cel căruia ne adresăm) și că trebuie să ne adaptăm acestuia (trebuie să încercăm să folosim acele cuvinte pe care celălalt le înțelege).
De multe ori am observat că oamenii folosesc cuvinte ale căror înțeles nu îl cunosc (cred că din acest motiv folosesc destul de des Dicționarul Explicativ al Limbii Române) sau îl cunosc parțial și ajung să folosească expresii în condiții complet nepotrivite sau se pun singuri în situații neplăcute din cauza faptului că nu folosesc cuvinte pe care le știu (a căror definiție o cunosc).
Unii oameni au senzația că dacă folosesc cuvinte care li se par lor sofisticate sau care le sună lor deosebit, acest lucru îi face (în ochii celorlalți) mai deștepți sau mai culți. Am cunoscut astfel de oameni și am fost dezamăgită de faptul că folosind acești termeni încercau de fapt să ascundă unele carențe în educație (spre ex: nu cunoșteau unele reguli de bază ale gramaticii limbii române).
Uneori cuvintele sunt aliați, alteori dușmani, dar întotdeauna pot fi folosite pentru a comunica ce vrem, ce simțim, ce observăm, ce ne deranjează sau ce ne place.
