Când ajungem acasă după o zi de muncă, unde ne apucăm de lucruri care așteaptă să fie rezolvate și când terminăm cu toate acestea, când suntem atât de obosiți încât nu mai reușim să ne exprimăm astfel încât să ne facem înțeleși de ceilalți, în astfel de circumstanțe ne mai putem bucura de fericire?
Am impresia că, (pre)ocupați să rezolvăm problemele cotidiene (profesionale sau personale sau sociale), strecurându-ne printre comisioane și obligații și griji, uităm să fim noi înșine și să ne bucurăm de viață. Uităm să trăim și uităm că viața noastră pe pământ este limitată (ca timp) și că, în loc să ne pierdem în conflicte fără sfârșit sau fără rost, în nevoia de a demonstra că suntem cineva sau de a fi validați de cei din anturajul nostru, prioritatea noastră ar trebui să fie propria noastră fericire.
În viață, avem mereu surprize neplăcute sau descoperim lucruri (sau oameni) care nu ne plac. Și atunci nu ar fi mai bine să încercăm să ne înconjurăm de lucruri frumoase și de oameni care ne fac să ne simțim bine când suntem noi înșine?
Cred că uităm că singura noastră obligație în viață este să avem o viață bogată în amintiri (de care să ne bucurăm la bătrânețe) și în care să experimentăm sentimente, să încercăm lucruri noi, să răspundem provocărilor și să savurăm fiecare zi pe rând.
Atunci când zilele seamănă una cu cealaltă, atunci când nu ne amintim ce am făcut perioade lungi de timp (pentru că nu am făcut nimic deosebit) înseamnă că am intrat în rutină și că, deși uneori ne place, în realitate ne vom plictisi curând și vom încerca să ieșim din starea respectivă (un om plictisit nu este un om fericit).
Pe de altă parte, pentru fiecare dintre noi fericirea înseamnă altceva. Pe unii aventura și pericolul îi ajută să fie fericiți, iar pentru alții viața liniștită este visul lor dintotdeauna. Unii încearcă să îmbine provocarea cu rutina, alții cred că doar trăind la maximum sau pe ascuns pot fi fericiți.
Pentru că suntem diferiți, ne dorim lucruri diferite, iar acest lucru înseamnă că doar noi știm cum putem fericiți și de noi depinde să fim fericiți.
Doar că este destul de complicat să fim fericiți sau să ne bcuurăm de fericire în lumea de azi, în care nivelul de trai este important și alergăm permanent după asigurarea confortului personal și al familiei.
Când ajungem destul de obosiți acasă și când nu mai avem răbdare, înțelegere și nici timp pentru cei dragi sau pentru lucrurile care ne plac sau ne interesează cred că nu ne mai putem bucura de fericire. Sau mă înșel?